Despre noi

Happy Hug - puterea unei îmbrățișări

      Sunt Carmen si voi încerca să mă prezint pe scurt.
      Happy Hug a apărut din pasiune, dar si din convingerea că îmi pot aduce aportul la ceea ce înseamnă "babywearing" românesc sau cum să-ți continui viața alături de ce ai mai drag pe lume, fără să renunți la ceea ce iubeai/făceai înainte.
      Am descoperit acest mod de viață, pentru că asta e pentru mine, odată cu al treilea copil. A venit ca o minune pentru mine, în condițiile în care aveam doi copii în ciclul primar, fiecare cu nevoile lui, o casă de "ținut" şi o afacere (clădită tot din pasiune în urmă cu câțiva ani) de supravegheat şi crescut :)
      Am luat contact cu babywearingul la o întâlnire a mămicilor purtărețe din orașul meu, iar prima impresie a fost că am câștigat două mâini, un copil fericit si muulta liniște si libertate de mișcare. Era începutul a ceea ce este acum Happy Hug... A fost ceva ce a venit de la sine, având deja un atelier de croitorie acasă și marea pasiune pentru materiale.
      Am început să testez eu si copilul meu toate sistemele existente pe piață, autohtone sau nu, de firmă sau handmade, astfel încât am ajuns la concluzia că pot face ceva în acest domeniu. Recunosc că toată viața mi-am dorit să lucrez de acasă, astfel încât să pot fi alături de copiii mei, si dacă am reuşit asta după primii doi copii, cu atât mai necesar mi se părea acum ;)
      Am redescoperit ce înseamnă să faci cu pasiune ceva, am descoperit în mine puterea de a lupta pentru visul meu şi de a-i convinge şi pe cei din jur că acesta e drumul pe care vreau să-l urmez. Am urmat un curs de babywearing, astfel încât am devenit consultant babywearing certificat. Am pornit o nouă firmă, am căutat si am ajuns din aproape in aproape la ceea ce eu văd configurația ideală a unui sistem de purtare, am căutat şi am găsit furnizori, am angajat personal calificat astfel încât să asigurăm garanția lucrului bine făcut si am făcut totul posibil ca produsele noastre să corespundă standardelor în vigoare, iar în final, suntem MARCĂ ÎNREGISTRATĂ.
      Aceasta este, pe scurt, povestea din spatele Happy Hug şi cred în puterea pe care ți-o dă o îmbrățișare adevărată!!!